Caută în blog

Stereotipurile cu care se confruntă o WAHM

Comunitatea mamelor care lucrează de acasă (Work at Home Moms România, pe scurt WAHM) este înfloritoare! Din ce în ce mai multe mame se alătură acestei inițiative, pe care v-am mai spus, eu o găsesc extraordinară. De la mame din sectorul defavorizat (mame singure, mame cu dizabilități sau mame cu copii cu dizabilități) la mame antreprenor, avocat, consultant financiar, psiholog, artiști artizani, plastici, dramatici, fotografi, medici, această comunitate a reușit nu numai să ne adune laolaltă, ci și să creeze noi colaborări și noi prietenii.
Nu este ușor pentru niciuna dintre noi. În micul nostru grup suntem ca într-un glob de sticlă, afară însă, pe lângă dificultățile de zi cu zi, trebuie să ne luptăm și cu prejudecățile celor din jurul nostru, de la cei mai apropiați: soți, părinți, prieteni, până la cunoștințe, colaboratori și așa mai departe.

Pentru mine nu e nimic nou sub soare, din păcate. Am o meserie liberală, dar nerecunoscută ca atare. Sunt actriță fără angajament stabil. Freelancer, cum se spune acum. Lucrez pe proiect. Project Based.
Aceeași era situația mea și după absolvirea facultății și înainte de a avea copii. Dar oamenii nu cunosc aspecte legate de statutul actorului în România și nici nu-i interesează (pe cei din afara breslei). Iar eu nu îi condamn pentru asta.

Există însă o serie de stereotipuri cu care m-am confruntate de-a lungul vremii, cel mai adesea de când am copii. Mai jos, un top 3. Sunt cele cu care m-am întâlnit cel mai des și care continuă să mă intrige prin frecvența cu care apar:





1. Primul și cel mai șocant pentru mine a fost zvonul că ''m-am lăsat de actorie".
A apărut după nașterea primului meu copil și a fost lansat de colegi bienvoitori, care au concluzionat că  "m-am lăsat de meserie" dacă nu mai accept roluri cu care nu am nimic de spus, în spectacole/filme/producții TV la care nu mi-aș dori să fiu nici măcar spectator și din care nici măcar nu câștig nici măcar cât să-mi pot plăti deplasarea la repetiții și reprezentații.
De actorie nu te poți lăsa ca și cum te-ai lăsa de fumat...
De când am devenit mamă (și implicit WAHM prin natura meseriei), sunt mult mai selectivă cu proiectele cărora le dedic timp și alte resurse. Am știut de la bun început că actoria nu este o meserie din care să poți trăi și mi-am asumat acest lucru. Dar dacă nu pot câștiga bani din asta, îmi doresc să pot câștiga sufletește: adică să joc în producții care sunt în concordanță cu crezul și frământările mele artisitce, nu doar să pierd timpul doar de dragul de a face ceva. Nu îmi permit.
Acum la al treilea copil sunt, probabil, moartă și îngropată. Cred că mi se fac și parastasuri, e clar că nu mai am nicio șansă să "mă apuc de actorie".
Dar viața e plină de surprize, și pentru că mie îmi plac foarte mult surprizele nu o să dau detalii acum. O să spun doar că în timpul acestei a treia sarcini mi s-au întâmplat lucruri extraordinare pe plan profesional: un rol într-un lung metraj românesc, apariții Tv, Experiența Zizi și altele pe care le voi dezvălui pe parcurs :)

2. Întrebarea care mă deranjează cel mai tare, pe care o primesc din toatre părțile, de când am copii:
- "Și? Mai faci și altceva?" (în afară de stat cu copiii).
Aici oamenii așteaptă răspunsuri ample. Atunci când spui "lucrez de acasă", reacția este aceeași:
oamenii dau aprobator din cap și zâmbesc condescendent:
-"Eram sigur(ă) că nu mai faci nimic".
Cu alte cuvinte, nu mergi la birou, nu exiști.

Dacă spun că sunt actriță, invariabil întrebarea este: "- Și la ce teatru joci?". Răspund că nu sunt angajată la teatrul de stat. Urmează un "Aaaa", adică "Am înțeles, nu lucrezi nicăieri".
M-am plictisit să le explic tuturor că în București sunt 20 de teatre cu posturile blocate și 200 de absolvenți de actorie/an și, în plus, salariul de debutant este 800 lei/lună, deși muncești și în weekenduri, sărbători etc.

3."- Și? Cum te descurci? Nu e greu? Ai pe cineva să te ajute?"
-Nu, nu am pe nimeni să mă ajute și, da, uneori e greu, dar răsplata este pe măsură. Nu aș
da viața mea de acum pe alta mai relaxa(n)tă.
Urmează atitudinea condescendentă (din nou) și sfătoasă:
"-Ar trebui să găsești pe cineva care să te ajute!"
"-Înțeleg că sunt importanți copiii, dar mai trebuie să te gândești și la tine!"
Plus substratul care se subînțelege, dar nu se spune niciodată în față:
"-Cine te-a pus? N-ai vrut tu copii?"

Nu vreau să comentez mai mult. Îmi asum excentricitatea de a fi artist într-o lume atât de pragmatică. Am știut de la început în ce mă bag. Sunt doar surprinsă, căci nu mă așteptam ca stereotipurile să fie atât de frecvente și să apară la categorii atât de diverse de oameni.

Eu nu cred că toate mamele trebuie să fie WAHM sau că cele care merg 10 ore/zi la birou nu sunt mame suficient de bune și atente pentru copiii lor.
Cred că fiecare (mamă) știe cel mai bine care este formula fericirii propriei familii.
M-aș bucura doar să nu mai fiu privită condescendent sau ca un exemplu de excentricitate. Mai ales acum, de când cu hormonii de sarcină, mă deranjază :).

Acest articol face parte din actiunea: Flashmob online, oragnizat de Asociatia Work at Home Moms România.
Anul trecut a mai avut loc un flash mob online, pe tema "A fi sau a nu fi WAHM". Articolele participante aici.
Site-ul oficial al Asociației:  www.wahm.ro
Grupul WAHM pe facebookhttps://www.facebook.com/groups/WAHM.Romania/

Alte bloguri participante:

2 comentarii:

  1. Cât de bine recunosc sterotipurile astea şi cât de trist este că se întâmplă astfel. Eu una nici nu mă obosesc să explic cuiva ce şi cum. Doar spun cum stă treaba şi la prima ridicare de sprânceană am tăcut. Până la urmă cei ce contează pentru mine ştiu cine sunt şi ce fac. Restul rămân cu părerile lor. Şi nici nu vine nimeni să ne pună mâncare pe masă pentru copii pentru a-şi permite să ne plângă de milă că ne e greu financiar sau altfel. Aşa că de ce ar conta?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai mare dreptate, Valerica! Nu contează... :)
      Mulţumesc pentru vizită!

      Ștergere

Totalul afișărilor de pagină